Cum să ai o piele frumoasă și sănătoasă

Cel mai mare organ al corpului nostru este, fără îndoială, pielea. De aceea, specialiștii ne recomandă să avem grijă așa cum se cuvine de ea, dar aproape că nu mai era nevoie de această recomandare. Reprezentantele sexului frumos sunt ceva mai sensibile referitor la acest subiect, așa că încearcă permanent să găsească și să utilizeze cele mai bune metode pentru a avea o piele frumoasă și sănătoasă, lipsită de imperfecțiuni sau de anumite semne de îmbătrânire prematură. Dacă și tu ești interesată de acest subiect, avem pentru tine câteva trucuri de la specialiști, pentru a arăta mereu perfect.

Exfoliere

Măcar o dată pe săptămână încearcă să îți faci loc în programul tău aglomerat și să treci printr-o exfoliere făcută așa cum trebuie. Este indicat chiar să insiști în acele locuri unde pielea este ceva mai aspră, cum ar fi zona coatelor, a genunchilor, și nu uita nici de călcâie sau glezne. Nu este nevoie să apeși foarte tare, în speranța că așa exfoliantul folosit de tine va avea mai mult efect. Dimpotrivă, o exfoliere corectă se face pe pielea umezită, iar apoi ușor, cu mișcări circulare, masează bine zona. Clătește bine la final, și gata, totul s-a rezolvat. Evident, nu de la prima ședință, dar vei vedea că este mult mai ușor să ai o piele frumoasă și sănătoasă dacă procedezi așa.

Epilare

Cele două metode de înfrumusețare au legătură una cu alta, pentru că înainte de epilat – indiferent care este metoda pentru care optezi, o exfoliere este chiar indicată, deoarece te ajută să îndepărtezi celulele moarte de la suprafața pielii și ridică firele de păr crescute pe sub piele. Pentru un efect îndelungat, dar și fără tăieturi sau iritații neplăcute, folosește ceara epilat, și nu vei regreta niciun moment. De asemenea, pentru un plus de siguranță, ceara unica folosinta este perfectă, indiferent dacă optezi să scapi de părul în exces de pe anumite porțiuni ale corpului acasă sau la salonul de cosmetică. Nu uita ca după epilare să calmezi și să hidratezi pielea cu ajutorul unor produse naturale, de preferat unele care conțin aloe vera. Amână dușul sau baia măcar două ore după ce te-ai epilat, și nici nu te grăbi să mergi la piscină sau la solar.

Un bronz perfect

Și, pentru că tot am amintit de solar, trebuie să recunoaștem că toții adorăm, cel puțin vara, să avem o piele acoperită de un bronz uniform, care ne oferă un aspect exotic și interesant. Din păcate, razele puternice ale soarelui nu sunt întotdeauna cei mai buni prieteni pe care îi are o piele frumoasă și sănătoasă, așa că este important să o protejezi cu ajutorul cremelor sau loțiunilor special create în acest scop. Pielea ta va arăta perfect, și exact același lucru îți dorești!

Masaj

Câteva ședințe de masaj pot face adevărate minuni pentru pielea ta, mai ales dacă nu neglijezi și faci și câteva cu efect anticelulitic. Repetă ori de câte ori este nevoie, folosește în acest sens și o cremă cu efect intens hidratant, și vei simți diferența.

Hidratează-te

O piele frumoasă este dată și de un stil alimentar sănătos, și nu uita nici de o hidratare corectă. Aceasta se face cu apă și ceaiuri neîndulcite, și nu cu sucuri, fie ele chiar și naturale, sau cu energizante și băuturi alcoolice. De asemenea, este nevoie să te odihnești suficient, să te demachiezi în fiecare seară în mod corect, și efectele pozitive nu vor întârzia să apară.

Nu este dificil să ai parte de o piele frumoasă și sănătoasă. Trebuie doar să ai ceva mai multă grijă de ea, iar noi am încercat să îți oferim câteva trucuri de efect.