Când artele marțiale, dansul și muzica ajung patrimoniu UNESCO, se numește CAPOEIRA

Capoeira te cucerește de la prima lecție, de la prima oră, de la primul antrenament. În principiu, este o artă marțială, un mix de luptă, dans, muzică și cultură populară, adică o parte din ceea ce ne definește umanitatea la modul general.


În Brazilia este un sport de masă, dar și unul dintre simbolurile tradiționale ale țării, sau, mai bine spus, o expresie culturală importantă a interacțiunii dintre Africa și Brazilia. Capoeira ca artă și cultură africană transpusă și transmisă de către comunitățile de sclavi aduși în Brazilia, este adaptată și practic reinventată în anii 1800, iar astăzi vorbim deja despre un sport cunoscut la nivel mondial.

Capoeira reușește într-un mod surprinzător sa fie un melanj de autoapărare, acrobație, dans și muzică, iar în țara sambei, devine și primește oficial denumirea de sport național al Braziliei încă din 1974. Datorită particularităților sale de sport și artă, precum și al unui număr tot mai mare de practicanți și adepți, capoeira mai face un pas imens, devenind, începând cu anul 2014, patrimoniu cultural protejat de UNESCO.

Și în buna tradiție a sloganului național “Ordem e Progresso”, în prezent în Brazilia, există peste 7 milioane de practicanți de capoeira, ceea ce plasează acest sport pe al doilea loc la nivel național, după fotbal.
Capoeira este sportul care te prinde la orice vârstă, fie că ai trei ani, douăzeci sau patruzeci.