Ca sfânt, Moș Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători și practici magice, dedicate în special lupilor și spiritelor morților-strigoi, început la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Șchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor și Sântandrei) și încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moș Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic.

Moș Nicolae” este o personificare a timpului îmbătrânit, care a preluat din Calendarul creștin numele și data de celebrare ale Sfântului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), apărător al dreptei credințe in Iisus.

În tradițiile românești Moș Nicolae are atribuții străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearca să se strecoare pe lângă el spre țăramurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea făra lumină și căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor.

În noptile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Moș Nicolae împarte astăzi, asemănător lui Moș Crăciun, cadouri celor mici. Mai veche este însă tradiția pedepsirii copiilor neascultători cu nuielușa lăsată în încălțările lor în noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfânt, Moș Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele.

Conform tradiției creștine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință lovindu-i cu nuiaua peste mâini.

Sânnicoară reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antică cu multe secole înaintea erei noastre. „Nikolaos se încadrează într-o bogată familie de compuse al căror prim element este nik- (verbul nikao – „a învinge”, substantivul nike- „victorie”), semnificația acestuia explicând în bună măsură favoarea de care se bucură numele și, implicit, frecvența lui in onomastica greacă” (Ionescu c., 1975, p. 219).

The post Ca sfânt, Moș Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele appeared first on Tot Ceea Ce Este.