Amplasat în inima centrului istoric al orașului, Radisson Blu Aurum Brașov s-a deschis în luna octombrie pe amplasamentul fostului Palat al Telefoanelor de pe Bd. Eroilor din Brașov. Vechea clădire, construită în anii 1930 și aflată într-un grad avansat de degradare a fost reabilitată și transformată într-o destinație atractivă, care integrează elemente vizuale și povești din istoria orașului, într-un spațiu sofisticat, cu finisaje și servicii premium.
Hotelul atrage deja turiști din Statele Unite, Marea Britanie, Orientul Mijlociu sau Germania, dar și un număr mare de turiști români care vizitează Brașovul pentru afaceri sau în timpul liber.
Cu 110 camere elegante, un restaurant cu specific eclectic asiatic, sălă de degustare care găzduiește un fragment vechi de peste 400 de ani din zidul vechii cetăți a Brașovului, executive lounge cu vedere panoramică, sală de conferințe cu capacitate de 170 persoane și facilități de wellness, hotelul Radisson Blu Aurum Brașov este o destinație care îmbină designul contemporan cu finisaje premium, armonizate cu detalii din istoria Brașovului.
Echipa actuală a hotelului cuprinde 70 de persoane, urmând să crească la 100 în primele luni ale anului următor.
Trecut și viitor, într-o destinație pentru generații
Hotelul a fost construit cu obiectivul de a deveni o atracție în sine în Brașov. Zidul vechii cetăți descoperit în subsol a fost pus în valoare și este vizibil și din exterior, printr-un tavan din sticlă. Întregul design al hotelului îmbină elemente vizuale specifice cetății și breslei aurarilor, care au inspirat numele și conceptul Radisson Blu Aurum.
Ne-am implicat activ în fiecare detaliu al hotelului, pentru a crea un cadru care combină într-un mod inedit istoria cu stilul contemporan. Pentru imaginile din camere, de exemplu, am lucrat cu un designer vestimentar pentru creația unei rochii unicat, inspirată de turnurile cetății Brașovului și am reprodus bijuterii în stilul celor manufacturate de aurarii brașoveni în sec. XVI. Când am descoperit zidul cetății în timpul lucrărilor am decis să modificăm întregul proiect pentru a-l pune în valoare și a-l face accesibil turiștilor. Aproape fiecare colț din acest hotel poate spune o poveste, iar poveștile sunt cele care îi vor crește valoarea peste generații –spune Ramona Neamțu, proprietar Radisson Blu Aurum Brașov.
Românii caută experiențe de 5 stele: în luna octombrie, 80% dintre oaspeții hotelului, români
În prima lună de funcționare, în hotelul Radisson Blu Aurum, primul hotel de brand internațional din centrul orașului Brașov, 80% dintre turiști au fost români. Pentru primul an de funcționare, estimările arată un grad mediu de ocupare de 65-70% și o împărțire egală între oaspeții români și cei străini. Prețurile de cazare pornesc de la 125de euro/noapte, însă media anuală se va situa la 165 euro/noapte.
Indiferent de naționalitate, oaspeții noștri caută servicii cu un standard de calitate excepțional, iar franciza Radisson Blu și tot ceea ce oferă hotelul nostru susțin această filozofie orientată către servicii personalizate, de calitate superioară. Restaurantul Artis oferă un meniu sofisticat, camerele îmbină tehnologia cu eleganța clasică și inspirație istorică. Ne dorim ca Brașovul să devină o destinație de renume atât pentru turiștii români, cât și pentru străini –spune Anca Cristea, Director General al Radisson Blu Aurum Brașov, executiv cu 18 ani de experiență în industria hotelieră din România.
3 restaurante, lounge privat și o priveliște unică
Pe lângă cazare, printre experiențele de cinci stele pe care turiștii le pot accesa la Radisson Blu Aurum Brașov se regăsesc degustările de vin și whiskey în salonul de degustări și în skybarul cu priveliște panoramică, vizitarea zidului cetății Brașovului descoperit în timpul lucrărilor și pus în valoare în salonul de subsolul hotelului, precum și relaxarea în zona de wellness și masaj.
Pentru mediul de afaceri, hotelul oferă sala de conferință și evenimente cu o capacitate de 170 persoane și executive lounge, care poate găzdui ședințe de management sau întâlniri de creație.
Restaurantul Artis de la parterul, hotelului propune un concept culinar eclectic asiatic, cu influențe locale. În skybar și în salonul de degustări pot fi organizate evenimente private, precum și degustări cu somelierul de vin sau whiskey.
Pentru iarna 2022-2023, în contextul proximității față de cel mai popular domeniu schiabil din România, Radisson Blu Aurum oferă pachete de cazare completate de experiențe sofisticate. Hotelul asigură transfer către Poiana Brașov pentru pasionații de schi, iar de Crăciun și Revelion organizează experiențe culinare și artistice.
Despre Radisson Blu
Radisson Blu este un brand hotelier de lux care oferă servicii personalizate în destinații din întreaga lume. Caracterizate prin atenția la detalii, hotelurile Radisson Blu sunt concepute pentru a oferi oaspeților experiențe memorabile. Oaspeții și partenerii de afaceri își pot îmbunătăți experiența cu Radisson Blu participând la Radisson Rewards, un program internațional de loialitate care oferă beneficii și recompense excepționale.
Post-ul Hotelul Radisson Blu Aurum atrage turiștii prin design premium, istorie și experiențe sofisticate apare prima dată în Revista PSYCHOLOGIES Romania.
The post Hotelul Radisson Blu Aurum atrage turiștii prin design premium, istorie și experiențe sofisticate appeared first on Tot Ceea Ce Este.