Turul ciclist al Sibiului începe cu Alexandrion Group!

Un singur ciclist poartă, în pluton, tricoul galben: liderul în clasamentul general. El este urmărit de toată lumea, tratat cu respect și privit cu admirație.

Anul acesta, tricourile galbene sunt sponsorizate de Alexandrion Group la Prolog, de Visma în Etapa 1, de CON-A în Etapa 2, de Star Transmission & Star Assembly în Etapa 3A, de @COMPA în Etapa 3B și la general.

Liderii Turului Ciclist al Sibiului în cele 11 ediții de până acum au fost:

2011 – Alessio Marchetti (Centro Revisioni Cerone)

2012 – Victor de la Parte (SP Tableware)

2013 – Davide Rebellin (CCC Polsat – Polkowice)

2014 – Radoslav Rogina (Adria Mobil)

2015 – Mauro Finetto (Southeast)

2016 – Nikolay Mihaylov (CCC Sprandi Polkowice)

2017 – Egan Bernal (Androni – Sidermec – Bottecchia)

2018 – Ivan Sosa (Androni Giocattoli – Sidermec)

2019 – Kevin Rivera (Androni Giocattoli – Sidermec)

2020 – Gregor Mühlberger (BORA – hansgrohe)

2021 – Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe)

Turul Ciclist al Sibiului se va desfășura în acest an între 2-5 iulie. Competiția va debuta cu un prolog care va avea loc pe aleile Muzeului Astra, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară. Apoi, turul va continua cu două etape și două semi-etape. La startul ediției cu numărul 12 se vor afla un număr record de echipe – 29. De altfel, acesta este și numărul maxim de echipe pe care UCI îl acceptă.

În acest an numărul echipelor de World Tour prezente în Turul Sibiului a crescut semnificativ. În 2022 în România vor veni: BORA- Hansgrohe, Jumbo-Visma, Astana Qazaqstan, Lotto Soudal, Israel Premier Tech și Cofidis.

Acestora li se vor alătura alte trei echipe Pro-Continentale: Bardiani CSF Faizane, Team Novo Nordisk și Drone Hopper-Androni Giocattoli, echipă unde rulează și rutierul român Eduard Grosu, pe care îl vom vedea la startul din 2 iulie.

Lista echipelor este completată de alte 18 formații de nivel Continental, iar printre ele se regăsesc și trei echipe românești: Giotti Victoria-Savini Due, Team Novak și MENtoRISE Elie Team CFX, formație ce îi va alinia la start și pe tinerii cicliști sibieni Iustin Văidian și Ștefan Drăgoiu. Lista de start din Turul Sibiului este completată de echipa națională a României și cea a Mexicului.

Principalii favoriți la câștigarea tricoului galben se numără Giovanni Aleotti (învingătorul din 2021), Remy Rochas, Steff Cras, Chris Harper și Carl Fredrik Hagen. Speranțele României pentru un rezultat bun la general se pun în Emil Dima, Serghei Țvetcov și Cristian Răileanu. În etapele vălurite din Turul Sibiului îl vom susține pe Edi Grosu pentru un rezultat de top!