Nu în zadar se spune că dantura este precum o carte de vizită personală a fiecăruia dintre noi, motiv pentru care îngrijirea corespunzătoare a acesteia ar trebui să devină o rutină zilnică. Uneori însă, din teamă prea puțin justificată față de dentist sau din alte motive subiective, anumiți pacienți se prezintă prea târziu la stomatolog, astfel că se vad puți în situația neplăcută de pierde un dinte sau o măsea. În acest caz, un pacient are la dispoziție două variante prin care poate soluționa această problema și anume, fie prin crearea unei punți dentare, fie prin intermediul inserției unui implant dentar în locul în care inițial fusese un dintre sau o măsea.
Implantul dentar este una dintre procedurile care aproape că au revoluționat modul în care medicii stomatologi pot aborda situațiile în care pacienții pierd un dinte sau o măsea. Spre deosebire de clasica punte dentară, practicul implant dentar vine la pachet cu o serie mult mai larga de avantaje, de altfel destul de greu de trecut cu vederea. Iată așadar câteva motive pentru care implantul dentar a devenit o procedura atât de populară, încât turismul dentar în Romania a devenit mai faimos ca oricând.
Implantul dentar nu presupune “sacrificarea” dinților vecini
Poate unul dintre cele mai importante avantaje aduse de către implantul dentar reiese din faptul ca acesta nu presupune sacrificarea dinților vecini, așa cum se întâmplă în situația clasicei punți dentare. Pentru a putea fi fixată, dinții alăturați necesită șlefuire, lucru care nu se întâmplă în situația implantului dentar. Procedura se desfășoară doar la nivelul locului în care dintele sau măseaua a fost pierdută.
Un implant dentar se comportă exact ca un dinte natural
Unul dintre lucrurile care au transformat implantul dentar într-o procedură standard, foarte populară este faptul că acesta reușește să imite perfect dintele natural. Nu de puține ori, pacienții aproape că uita complet de faptul că au un implant dentar, tocmai datorită faptului că acesta reușește să se comporte exact ca un dinte natural. Mai mult decât atât, acestea are chiar și culoarea naturală a dinților tăi, astfel că nu va exista absolut nicio diferență vizibilă între dinții naturali și implant.
Implantul dentar reprezintă o investiție pe termen lung
Un implant dentar trebuie privit ca o investiție pe termen lung (ceea ce justifică costul mai ridicat al acestei proceduri în comparație cu cel al punții dentare), având în vedere că un implant dentar de calitate, întreținut corespunzător, poate rezista fără probleme chiar și câteva decenii.
Cum au dus procedurile de implant dentar la o înflorire a turismului dentar în România?
Pregătirea excepțională a stomatologilor români, dotarea cabinetelor cu aparatură de ultimă generație, precum și prețurile mult mai avantajoase decât cele practicate în spațiul internațional, au dus la o creștere incredibilă a turismului dentar în România. Mulți dintre pacienți aleg avionul, urmând ca mai apoi să apeleze la un serviciu de închirieri auto în Sibiu sau în orice alt oraș mare din țară, scutind astfel o mulțime de timp și bani. Această practică a devenit foarte populară în rândul celor ce vin din alte state pentru a beneficia de servicii stomatologice în țară.