Ce trebuie să ştii despre deratizare?

Apariţia rozătoarelor în casa ta sau în propria curte reprezintă fără doar şi poate un semnal de alarmă. Şi asta deoarece din această categorie de dăunători fac parte şoarecii şi şobolanii, cunoscuţi pentru pagubele materiale iremediabile pe care le provoacă şi, mai ales, pentru consecinţele extrem de negative pe care le pot produce asupra sănătăţii umane. În cazul în care nu ştiai, rozătoarele pot transmite boli grave omului, direct sau indirect, precum bruceloza, febra aftoasă, trichineloza sau gastroenterita virotică.

Mai mult, din cauză că acestea au capacitatea de a se înmulţi foarte repede, este important să nu laşi situaţia să îţi scape de sub control şi să apelezi imediat o firma de deratizare din Bucuresti, care datorită experienţei bogate în astfel de situaţii, va ştii exact modul potrivit în care să acţioneze, astfel încât să te bucuri de rezultate garantate, pe termen lung.

Care sunt tipurile de deratizare

Atunci când vine vorba despre protejarea şi igienizarea completă a spaţiului tău împotriva rozătoarelor, trebuie să ştii faptul că deratizarea poate fi de două feluri, în funcţie de momentul în care se realizează aceasta: preventivă, respectiv de combatere. Oricare dintre aceste două tipuri se efectuează numai de către o firmă de deratizare specializată în domeniu, astfel încât totul să se desfăşoare conform normelor de siguranţă în vigoare.

  • Deratizare preventivă (profilactică) – firma de deratizare elimină în mod complet şi definitiv toate sursele de hrană şi toate spaţiile predilecte în care şoarecii sau şobolanii se pot adăposti.
  • Deratizare de combatere – firma de deratizare elimină în mod rapid prezenţa rozătoarelor dintr-un anumit spaţiu, în cazul unui focar activ. Aceasta intervine în acest sens fie prin anumite metode mecanice, cum ar fi capcanele cu adeziv sau aparatele cu ultrasunete, fie prin metode chimice, cum ar fi anumite produse cu soluţii şi tratamente toxice în compoziţie.

Alege echipa de profesionişti DDD Nord

Indiferent dacă ai nevoie de o operaţie de deratizare în Bucureşti sau oriunde pe teritoriul ţării, merită să ai în vedere DDD Nord. Această firmă are un program de lucru non-stop şi se adresează atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, oferind servicii realizate în conformitate cu normele impuse de Ministerul Sănătăţii şi utilizând soluţii cu un grad de toxicitate redus, care nu sunt periculoase pentru oameni sau pentru animale. Mai mult, echipa DDD Nord este alcătuită din profesionişti, care au experienţă în utilizarea, manipularea şi aplicarea corectă a produselor pentru combaterea şoarecilor şi şobolanilor din spaţiul infestat.

Aşadar, scapă de rozătoare odată pentru totdeauna cu ajutorul firmei de deratizare din Bucureşti – DDD Nord!