Unul dintre cele mai interesante sporturi din lume este susținut și de Alexandrion Group! Retrospectiva anului 2021!

Padbol România, aflat la finalul unui 2021 plin de evenimente și competiții Romanian Padbol Tour, sprijinite permanent și de Alexandrion Group. A fost un an la fel de dinamic și spectaculos ca și noul sport național!

Anul competițional a început cu Turneul Bucovinei, (8-9 mai) aflat în acest an la prima sa ediție, și care a reunit în baza sportivă Campo di Medici Rădăuți jucători de padbol din toată țara! Aceștia s-au bucurat de o organizare și o primire care face cinste acestor meleaguri, precum și de legendara ospitalitate a locuitorilor săi. Atât festivitatea de deschidere a competiției cât și cea de premiere au fost facute de primarului Bogdan Loghin, de proprietarii clubului organizator-Irinel și Bebel Nanu, respectiv Daniel Biholari– precum și a Elisabetei Gherghișan, președintele Padbol România. Bucovina TV, Monitorul de Suceava si alte publicații locale au fost parteneri media ai acestui eveniment, organizat cu sprijinul mai multor parteneri locali.

Primele locuri pe podium au fost ocupate de Olivian Surugiu/Victoraș Popescu (loc 1), Laurențiu Dinuică/Mihai Roman – fotbalistul Universității Craiova (loc 2), ambele echipe reprezentând clubul Flux Arena Craiova. Pe locul 3 s-a clasat echipa giurgiuveană formată din Gabriel Turnea/Mugurel Vrabie, iar locul 4 a fost adjudecat de echipa formată din Mihai Țiplic/Aurel Voicu.

Evenimentele anului au continuat cu o explozie de terenuri de Padbol la Timișoara! În luna iunie s-a inaugurat oficial primul club de padbol – cu nu mai puțin de patru terenuri- care va fi urmat de o amplă dezvoltare la nivel de județ, sub îndumarea lui Flavius Matei, reprezentantul Padbol Romania în această zonă. Evenimentul a avut loc în prezența viceprimarului Cosmin Tabără, presedintelui AJF Timiș Romeo Malac, directorul liceului cu program sportiv Timișoara -Călin Rosemblum, vicepresedintelui FC Ripensia-Erol Baeram, președinte FC Ghiroda- Marius Poclid, președintelui Padbol Romania- Elisabeta Gherghisan, și a multor iubitori ai sportului. Începând cu 2022, Turneul Banatului se va alătura și el competițiilor oficiale Romanian Padbol Tour.

În luna iulie, Turneul Olteniei, aflat la a doua ediție, a fost la mare înălțime! Organizat de Baza Sportiva Sportivă Flux Arena Craiova în parteneriat cu Asociația Romană de Padbol și Electroflux Craiova,  turneul s-a bucurat de o amplă promovare regională prin transmisiunea în direct realizată de Oltenia TV, condimentată cu flash interviuri la cald realizate de Lavinia Pavel, jurnalist sportiv.  Mai mult de atât, pe perioada UEFA Euro Cup, un parteneriat intre Electroputere Mall Craiova și Padbol România a facut posibilă instalarea unui teren chiar în incinta acestui mall. O serie de evenimente au ținut viu interesul craiovenilor pentru fotbal, care a fost adus astfel pentru prima oară intr-un mall, cu ajutorul fratelui său mai mic-padbolul, și a terenului de dimensiuni reduse în care acesta se practică. Marco Pigliacelli, Raggae Ofosu, Jovan Markovic, Atanas Trică, Mihai Roman, precum și Alex Raicea, Claudiu Bălan, Alex Blidar și Dragoș Albu au interacționat cu fanii în terenul de padbol, și au promovat împreună Turneul Olteniei.

Sfîrșitul lunii august a adus din nou comunitatea padbol impreună la Turneul Modovei, organizat de Baza Sportivă Greenfield Club Bârlad. Aflat deja la a doua ediție, turneul a fost unul foarte strâns din punct de vedere competițional, dar și antrenant și relaxant datorită condițiilor oferite de organizator, respectiv o frumoasă piscină de vară ce a mai racorit spiritele încinse și dormice de un loc cât mai sus pe podium.  Câștigătorii turneului a fost echipa formată din Olivian Surugiu/ Victoraș Popescu (Flux Arena Craiova), urmată de Gabriel Deaconescu/Andrei Paciucă ( Padbol Arena București) și Gabriel Turnea/Mugurel Vrabie (Padbol Giurgiu).

Sezonul competitional 2021 a culminat, in luna octombrie cu Cupa României la Padbol.

Organizată de Asociația Romana de Padbol (Elisabeta Gherghișan), pe cele trei terenuri ale Complexului Sportiv Național Lia Manoliu, (amplasate la doar 100 de metri de Arena Națională), Cupa României s-a jucat în sistem de grupe, sferturi semifinale, finale, având la start 20 dintre cele mai bune de echipe la nivel național.

Evenimentul a reprezentat pentru comunitatea Padbol Romania trecerea la statutul de sport național,  sportul bazându-se la acest moment pe o infrastructură care permite practicarea acestuia în peste 30 de terenuri din 17 orașe, iar altele urmează să alăture în 2021.

Din partea Ministerului Tineretului și Sportului a luat cuvantul Subsecretarul de Stat Cristian Emilian Ghită – care a reconfirmat deschiderea și sprijinul Ministerului pentru Federația Română de Padbol în curs de constituire.

Printre cei care au asistat la spectacolul sportiv au fost mai mulți oameni de fotbal, printre care și antrenorul Mihai Teja și fostul internațional Marius Niculae.

Primul loc pe podium a fost adjudecat de Olivian Surugiu și Laurențiu Dinuică, reprezentanți ai clubului Flux Arena Craiova, care s-au clasat astfel în topul jucătorilor de padbol 2020-2021! Pe cel de-al doilea loc s-a clasat echipa reprezentativă a clubului Padbol Arena București, formată din Gabriel Deaconescu și Andrei Păciucă, iar pe locul trei reprezentanta Padbol Giurgiu, formată din Gabriel Turnea și Mugurel Vrabie.

Cupa României la Padbol a fost organizată de Asociația Română de Padbol, avand ca parteneri Padbol România, Alexandrion Group și alții.

În curând vom afla și Calendarul 2022 al celui mai spectaculos sport din lume! Stai aproape de Padbol urmărind articolele noastre, dar și site-ul oficial www.padbol.ro si rețelele sociale Padbol România.