Dave De Haan, specialist în psihologia performanței, a vorbit într-un reel publicat pe pagina oficială de Instagram a fostului tenismen român Victor Hănescu despre colaborarea dintre cei doi și despre dezvoltarea academiei de tenis.

Prezent alături de Cezar și Luca, doi dintre elevii lui Hănescu, De Haan a explicat cum a ajuns să se specializeze în psihologia high performance.
„Am fost sportiv de performanță, am jucat baschet, am studiat psihologia, iar ulterior m-am specializat în psihologia de high performance. În prezent sunt coach de performanță, concentrat pe optimizarea mentală a sportivilor”, a declarat acesta în materialul video.
Întâlnirea cu Victor Hănescu
Colaborarea dintre cei doi a început în cadrul turneului Estoril Open, unde De Haan lucra cu un alt jucător.
„Ne-a văzut lucrând și ne-a întrebat: «Nu sunteți antrenori de tenis. Ce faceți?». I-am explicat că lucrăm pe partea mentală și pe gestionarea presiunii în sportul de performanță. Așa a început dialogul nostru”, a povestit el.
Discuțiile dintre cei doi au continuat, iar ideea înființării unei academii a apărut spre finalul carierei lui Hănescu.
„Victor se întreba ce va face cu toată experiența acumulată în tenis. I-am spus: de ce să nu începi o academie și să oferi comunității tot ce ai învățat?”, a explicat De Haan.
Planuri pentru un nivel superior
La ani distanță de acel moment, proiectul a evoluat, iar obiectivul este acum ridicarea academiei la un nou standard.
„Încercăm să creăm în interiorul academiei o zonă de elită, unde jucătorii profesioniști să poată trăi și să se antreneze împreună, într-un mediu de performanță, alături de mine și de Victor, la cel mai înalt nivel”, a subliniat specialistul în psihologia performanței.
Noua direcție vizează integrarea pregătirii tehnice cu dezvoltarea mentală, considerată esențială în sportul modern de performanță.
