Dave De Haan, despre Academia Victor Hănescu: „Construim un mediu de elită pentru jucătorii profesioniști”

Dave De Haan, despre Academia Victor Hănescu: „Construim un mediu de elită pentru jucătorii profesioniști”

Dave De Haan, specialist în psihologia performanței, a vorbit într-un reel publicat pe pagina oficială de Instagram a fostului tenismen român Victor Hănescu despre colaborarea dintre cei doi și despre dezvoltarea academiei de tenis.

Prezent alături de Cezar și Luca, doi dintre elevii lui Hănescu, De Haan a explicat cum a ajuns să se specializeze în psihologia high performance.

Am fost sportiv de performanță, am jucat baschet, am studiat psihologia, iar ulterior m-am specializat în psihologia de high performance. În prezent sunt coach de performanță, concentrat pe optimizarea mentală a sportivilor”, a declarat acesta în materialul video.

Întâlnirea cu Victor Hănescu

Colaborarea dintre cei doi a început în cadrul turneului Estoril Open, unde De Haan lucra cu un alt jucător.

Ne-a văzut lucrând și ne-a întrebat: «Nu sunteți antrenori de tenis. Ce faceți?». I-am explicat că lucrăm pe partea mentală și pe gestionarea presiunii în sportul de performanțăAșa a început dialogul nostru”, a povestit el.

Discuțiile dintre cei doi au continuat, iar ideea înființării unei academii a apărut spre finalul carierei lui Hănescu.

Victor se întreba ce va face cu toată experiența acumulată în tenis. I-am spus: de ce să nu începi o academie și să oferi comunității tot ce ai învățat?”, a explicat De Haan.

Planuri pentru un nivel superior

La ani distanță de acel moment, proiectul a evoluat, iar obiectivul este acum ridicarea academiei la un nou standard.

Încercăm să creăm în interiorul academiei o zonă de elită, unde jucătorii profesioniști să poată trăi și să se antreneze împreună, într-un mediu de performanță, alături de mine și de Victor, la cel mai înalt nivel”, a subliniat specialistul în psihologia performanței.

Noua direcție vizează integrarea pregătirii tehnice cu dezvoltarea mentală, considerată esențială în sportul modern de performanță.

Cotidianul
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.