Susținerea oferită sportivilor de Dr. Oetker, apreciată de arbitrul francez Herve Madramany

Arbitrul francez Herve Madramany (white badge) apreciază sprijinul oferit de Dr. Oetker tinerilor în drumul lor către înalta performanță.

„M-am simțit foarte împlinit în această bază la Curtea de Argeș de ziua Franței. Am început arbitrajul în Franța în ’86, la nivel național în ’88 și primul Roland Garros în ’89. Am atins toate bornele de arbitraj de la Roland Garros, la Fed Cup până la turneele Dr. Oetker.

Că este punctul culminant pentru mine, mă simt ca acasă aici. Tricoul Dr. Oetker este cu culorile Franței, este inima mea. Rezultatelor româncelor de la Wimbledon este dat de un efort personal și ceilalți. Un rezultat atât de bun nu e întâmplător. Această bază este de standarde internaționale. Plus toată echipa care se ocupă este atât de implicată și iubitoare de tenis.

Toată lumea se simte bine aici, de fapt asta face diferența aici. Dr. Oetker este omniprezent în tenisul românesc, în mai multe turnee. Acest lucru se simte și la nivel de jucători. Dacă un jucător are așa condiții oferite de Dr. Oetker de la 12 – 14 – 18 ani e mult mai ușor pentru el mai departe să treacă la nivel profesionist”,  a declarat Herve.

Câștigătoarea de la Wimbledon U 14 Alexia Tatu și finalista Andreea Soare s-au calificat în sferturi la Argeș Cup Dr. Oetker.

Ion Țiriac a vizitat baza Tenis Club Curtea de Argeș și le-a urmărit pe cele două sportive.

Herve Madramany oficiază la partidele din cadrul turneului internațional Argeș Cup Dr. Oetker, rezervat juniorilor, băieți și fete, simplu și dublu. Jucători cu vârsta de până la 16 ani, turneul făcând parte din calendarul Tennis Europe.

Competiția se dispută până la finalul acestei săptămâni la Tenis Club Curtea de Argeș. Pe site-ul oficial al turneului www.astenisclub.ro/argescup si pagina de Facebook Tennis Junior Stars se găsesc știri și informații actualizate. Partenerul oficial al Argeș Cup este Dr. Oetker România.  Organizator este Tenis Club Curtea de Argeș, iar turneul se desfășoară sub egida FR de Tenis și a Tennis Europe.

Turneul face parte din calendarul competițional al Tennis Europe Junior Tour. Ediția din acest an se bucură de sprijinul sponsorilor Euro Tehno Group și Macromex. Promotorul turneului este Harmony Advertising. Parteneri media: Revista Sport Magazin, Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres.